Culorile și emoțiile sunt strâns legate, în opinia psihologilor. Culorile calde pot evoca emoții diferite faţă de cele reci, iar culorile strălucitoare pot crea sentimente diferite prin comparaţie cu cele terne. Totul depinde de modul în care sunt utilizate.

Chiar dacă nu întotdeauna putem alege culorile care fac parte din mediul nostru imediat, le putem alege pe cele din propria locuinţă. Culorile ne pot face să ne simțim fericiți sau triști, flămânzi sau relaxați. Aceste reacții sunt înrădăcinate în efecte psihologice, condiționări biologice și amprente culturale. De aceea, este important să înțelegem efectele psihologice pe care le-ar putea avea culorile pentru o persoană obișnuită, precum și fundamentele teoriei culorilor și semnificațiile culorilor. Iată ce ar trebui să ştii când îţi amenajezi casa.

Culorile calde

Roșu, portocaliu și galben sunt toate culori calde. Acestea evocă adesea sentimente de fericire, optimism, dinamism și energie. Însă galbenul, roșul și portocaliul pot avea, de asemenea, un efect de captare a atenției și pot semnala pericolul sau te pot determina să acţionezi. Gândeşte-te, de exemplu, la semnele de circulaţie. Pe de altă parte, studiile au indicat faptul că roșul poate duce la o creştere a apetitului, aşa că este o culoare pe care ar trebui să o eviţi în bucătărie. Mai presus de orice, evită farfuriile roşii. Deşi aceste culori calde sunt asociate unor emoţii pozitive, este mai bine să le eviţi şi în dormitor, unde ai nevoie de nuanţe care să favorizeze relaxarea şi liniştea.

Culorile reci

Culorile reci includ verdele, albastrul și violetul. Aceste culori şi nuanţele derivate sunt de obicei calmante și liniștitoare, dar pot exprima și tristețe. Violetul este adesea folosit pentru a stimula creativitatea, deoarece este un amestec de albastru (calm) și roșu (dinamism), deci poţi folosi anumite accente de culoare în locul în care lucrezi sau în preajma biroului copilului tău. Albastrul şi nuanţele de bleu sunt ideale pentru dormitor, deoarece sunt relaxante, şi te vor ajuta să te bucuri de un somn mai odihnitor.

Culorile calmante

După cum spuneam, culorile reci, cum ar fi albastrul și verdele, te pot face să te simți calm, dar există o întreagă paletă de culori cu efect similar. Culorile pastelate derivate din acestea au, la rândul lor, un efect calmant și relaxant, aşa că poţi să le alegi pentru orice cameră din locuinţa ta. Culorile neutre precum albul şi bejul te pot face, de asemenea, să te simţi relaxat, fiind ideale pentru baie. Alege faianţă şi gresie în tonuri de bej, iar chiuveta pentru baia ta şi celelalte obiecte sanitare pot fi albe, ca să te relaxezi cât de mult se poate atunci când faci duş sau o baie fierbinte.

Citeste si:
7 sfaturi simple pentru a-ți îmbunătăți starea de spirit în...
7 sfaturi simple pentru a-ți...

Culorile energizante

Culorile puternice și strălucitoare pot avea un efect puternic asupra emoțiilor tale. Culorile precum roșu aprins, galben strălucitor și verde neon te pot face să te simţi mai energizant și şi mai alert, însă trebuie să iei în considerare faptul că pot fi și iritante pentru ochi. Aceste culori îți vor atrage atenția și vor ieşi, cu siguranţă, în evidenţă. Culorile puternic pigmentate, puternice, precum albastru regal, turcoaz, magenta și verde smarald, pot avea un efect stimulant și te pot face să te simți reîmprospătat și energizat. Ele pot fi integrate în locuinţa ta ca accente de culoare, mai ales în combinaţie cu cele neutre sau cele calmante.

Culorile ne pot influenţa semnificativ starea de spirit, aşa că este important să le alegem cu atenţie pe cele pentru propria locuinţă, pentru a obţine un echilibru cât mai bun între o stare de calm şi relaxare, şi una pozitivă, dar dinamică.

Citeste si:
Claudia Pătrășcanu, dată afară cu copiii din casa fostului soț:...
Claudia Pătrășcanu, dată...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 14 Septembrie 2021 - 05 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.