Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost respinsă de reprezentanţii marilor magazine. La intalnirea pe care au avut-o cu ministrul Agriculturii, Florin Barbu, retailerii au propus crearea unui nou mecanism așa încât să nu se mai intervină din trei în trei luni în piața concurențială. De exemplu, dacă sunt observate fluctuații mari de preț la un anumit produs dintr-un supermarket să fie găsită o soluție punctuală.
„Business planurile nu se fac pe 3 luni, e şi o treabă sezonieră. E adevărat, acum e Crăciunul. Mâine e Paştele. Întotdeauna vom găsi o situaţie de genul ăsta”, a declarat George Bădescu, preşedinte Asociația Marilor Rețele Comerciale.
Măsura și-a atins obiectivele inițiale, însă retailerii spun că acum circumstanțele sunt altele. „Riscul e ca in piata produsele care fac obiectul limitarii adaosului comercial sa devina deficitare, nu pentru ca n-ar exista la nivelul producatorilor, dar nu mai sunt achizitionate de comercianti”, a declarat Dan Schwartz, analist economic, potrivit Observator.
În cazul în care măsura nu va fi prelungită, telemeaua s-ar putea scumpi cu 16%, pâinea cu 13%, iar prețul strugurilor ar putea fi aproape dublu. Guvernul insistă să prelungească plafonarea cu trei luni și chiar să introducă noi produse pe lista cu 21 de alimente.
„Vom lua în calcul toate produsele care în perioada sărbătorilor pascale vor fi consumate de români. Trebuie să aducem anumite modificări la aceastră ordonanţă pentru că plafonarea la anumite alimente care vin din import, la care am dat pe tot lanţul 5% adaos comercial, a avut un efect foarte bun”, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii.
Carnea de miel ar putea fi inclusă pe listă, iar prețul ar putea scădea în perioada următoare cu până la 10%. Un kilogram de carne de miel se vinde la producător cu 20-22 de lei, însă în supermarketuri prețul este dublu. Și cozonacul ar putea rămâne pe listă.
O decizie va fi luată săptămâna viitoare, după noi negocieri între guvernanți, procesatori și retaileri.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Plafonarea alimentelor, refuzată de magazine. Ar putea urma creșteri de peste 20% .