Comisia Europeană a anunțat oficial încheierea Mecanismului de Cooperare și Verificare pentru Bulgaria și România

CE închide oficial MCV pentru Bulgaria și România. Mecanismul de cooperare și de verificare a fost introdus în 2007, la aderarea Bulgariei și a României la UE, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze realizarea de progrese în domeniul reformei sistemului de justiție și în cel al măsurilor anticorupție, precum și în ceea ce privește criminalitatea organizată, în cazul Bulgariei. Comisia abrogă acum cele două decizii prin care a fost instituit acest mecanism.


„Permiteți-mi să felicit Bulgaria și România pentru progresele importante realizate de la aderarea lor la UE! Statul de drept este una dintre valorile fundamentale pe care le împărtășim cu toții, la nivelul Uniunii, și ambele state membre au avansat considerabil în acest domeniu, realizând reforme importante în toți acești ani.



Astăzi, a sosit momentul să recunoaștem aceste eforturi, punând capăt mecanismului de cooperare și de verificare. Activitățile din aceste domenii pot continua acum în cadrul ciclului anual privind statul de drept, cum este cazul tuturor statelor membre”, a declarat președinta Ursula von der Leyen.


Vicepreședinta pentru valori și transparență Věra Jourová a declarat: „Mă bucur că astăzi putem face următorul anunț oficial: Bulgaria și România și-au îndeplinit obiectivele de referință stabilite în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare. Hotărârea de care au dat dovadă și colaborarea strânsă cu Comisia de-a lungul anilor au dat roade.

Va fi important să se mențină această dinamică și să se continue eforturile în cadrul ciclului anual privind statul de drept. Este o zi de bun augur nu numai pentru Bulgaria și România, ci și pentru întreaga Uniune Europeană”.