Ciucă nu mai demisionează. Rotativa guvernamentală se amână

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, vineri dimineață, că nu își mai dă demisia, iar prin urmare, și rotativa guvernamentală nu va mai avea loc momentan din cauza grevei din educație.


„Am preluat mandatul de prim-ministru într-o situație similară cu cea de acum, în care nu erau problemele rezolvate și am putut atunci să găsim soluții pentru ceea ce a însemnat criza sanitară, din energie, a urmat apoi conflictul din Ucraina. Am reușit să depășim aceste crize succesive. Am trecut prin toate acestea asumându-ne cu responsabilitate și identificând soluții pentru toate problemele.”, a declarat Ciucă.

Premierul susține că Guvernul pe care îl conduce este un Guvern care se bucură de o susținere politică și parlamentară consolidată. După mai multe discuții, oficialii din coaliție au fost de acord că singura șansă pentru a depăși aceste crize este consolidarea unei coaliții politice stabile.


„Am stabilit la nivel politic la jumătatea perioadei de la înființarea coaliției - adică la un an și jumătate din noiembrie 2021 - că trebuie să facem în așa fel încât să continuăm să asigurăm coerența, și la jumătate să îmi depun mandatul și el să fie preluat de Marcel Ciolacu.”, a mai menționat prim-ministrul României.

Ciucă a mai afirmat că astăzi ar fi trebuit să își depună mandatul, asta dacă situația se menținea la un anumit echilibru. Însă în condițiile în care nu s-a găsit o soluție optimă pentru rezolvarea problemelor grave existente, după discuțiile din coaliție, oficialul susține că s-a luat decizia să se continue negocierile cu sindicatele din învățământ, să se mențină acest dialog, să se găsească soluții pentru problemele cadrelor didactice.


Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor, după amânarea rotativei guvernamentale

Vineri dimineață, premierul Nicolae Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și vicepremierului Kelemen Hunor au susținut declarații de presă la Palatul Victoria, cu privire la ultimele decizii luate.

Șeful Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat că această guvernare nu este doar despre stabilitate, ci este și despre asumare. Încă de săptămâna trecută, oficialul român a afirmat înaintea discuțiilor politice că trebuie să își asume împreună rezolvarea problemelor majore din societate.


„Este o decizie pe care ne-o asumăm împreună. Împreună o să continuăm. O să încercăm să rezolvăm această problemă, dar trebuie să avem și echilibrul de a găsi argumentele cele mai prielnice și împreună ne-am asumat că în programul de guvernare prioritatea numărul unu sunt profesorii și sistemul de sănătate. Cred că este decizia corectă să nu intrăm în decizii politice până nu rezolvăm greva profesorilor. Urmează să găsim împreună calendarul pentru rotație”, a declarat Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților.

Vicepremierul Kelemen Hunor a transmis că responsabilitatea a fost asumată împreună, iar în continuare este nevoie de predictibilitate și responsabilitate, deoarece în această perioadă de când sunt la guvernare au avut loc „multe incendii”.


„Cu o mână am stins incendiile, cu alta am construit. Problemele din sistemul de învățământ sunt cunoscute pentru Guvern si pentru coaliție. Rezolvarea e în mâna Guvernului, a Parlamentului, și trebuie făcut etapizat. Aseară am decis împreună să continuăm în această formulă cu Nicolae Ciucă premier și să dăm răspuns așa cum își dorește societatea și cum ne-am asumat în programul de guvernare. Responsabilitatea nu o vom plasa în altă parte, ci doar în această formulă pe care ne-am asumat-o”.


Rotativa guvernamentală se amână

Joi, președintele Klaus Iohannis a anunțat că rotativa guvernamentală se amână din cauza grevei generale din educație. Chiar dacă premierul Nicolae Ciucă a anunțat de mai multe ori că își va depune demisia din funcția de prim-ministru, președintele Iohannis a menționat că lucrurile nu ar trebui grăbite.

Nicolae Ciucă a anunțat de mai mult timp că își va da demisia din funcție, însă vineri, liderii coaliției s-au reunit la sediul Guvernului și au luat decizia ca rotativa guvernamentală să se amână și că premierul Nicolae Ciucă rămâne în funcție.