Depozitele de gaze din România dețin 68,3% din capacitatea lor de înmagazinare. Este o cantitate mai mică decât media europeană, anume de 74,8%, însă nu ar trebui să ridice îngrijorări la nivelul consumatorului de gaz, susține Asociația Energia Inteligentă (AEI) într-o analiză.

România are cea mai rapidă rată de golire a depozitelor de gaz din UE

Temperaturile scăzute vor aduce o creștere a consumului din România, până la un nivel maxim de aproape 53 de milioane mc/zi, care poate fi satisfăcut în condiții normale, menționează Dumitru Chisăliță, președintele AEI.

„În zilele următoare se anunță o scădere a temperaturii aerului, aspect care va determina o creștere a consumului de gaze în România. Chiar dacă s-au extras importante cantități de gaze din depozite în ultimele 3 luni, nivelul temperaturilor prognozate nu ar trebui să ridice îngrijorări la nivelul consumatorului de gaz. Depozitele de gaze din România mai dețin 68,3% din capacitatea lor de înmagazinare. O cantitate mai mică decât media europeană de 74,8%”, se arată într-o analiză AEI.

„România are cea mai rapidă rată de golire a depozitelor de înmagazinare din UE în această iarnă (Ungaria are o viteză mai mare de golire a depozitelor comerciale, dar Ungaria este singura țară din UE care are un depozit de înmagazinare strategic din care nu se extrag gaze de cât în condiții excepționale)”, susține sursa citată.

România e pregătită pentru frigul care se anunță?

„Nivelul gazelor extrase din depozite au fost similare cu cele din anul 2021, deși anul acesta a fost temperaturi mult mai mari decât anul trecut... În Europa multe țări au considerat că perioada caldă din această iarnă și prețurile mici a gazelor de pe bursele de profil este o oportunitate de a înmagazina gaze naturale pentru a se pregătii pentru iarna următoare. În România furnizorii s-au grăbit să extragă gazele din depozit care au preț ridicat și care dacă sunt lăsate încă un ciclu de înmagazinare aduc costuri suplimentare și prețuri mai mari la gazele vândute", explică Dumitru Chisăliță.

Citeste si:
Belgia preia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Prioritățile...
Belgia preia preşedinţia...

„Se remarcă o diferență între managementul utilizării depozitelor de gaze din România și alte țări din Europa, care pleacă de la divergența securitate energetică versus prețuri mici la gaze. Dacă în Europa securitatea este mai importantă în detrimentul prețului mare, în România atingerea unor prețuri mai mici la gaze este mai importantă decât securitatea ridicată în domeniul energiei”, potrivit sursei citate.

„În ceea ce privește asigurarea zilnică cu gaze în România, putem să observăm că datele zilnice privind producția și consumul de gaze arată că în data de 25 ianuarie 2023 sursele din România acopereau consumul și permiteau exportul a circa 2,2 milioane mc/zi (4,5% din sursele de gaze zilnice ale României).”

Citeste si:
Chase & Status pregătesc un show incendiar la festivalul Massif
Chase & Status pregătesc un...

„Conform Graficului de extracție a gazelor din depozitele de înmagazinare din România, există în prezent o capacitate de extracție a gazelor din depozit de 24-25 milioane mc/zi. Conform datelor de pe platforma Transgaz, furnizorii au rezervat o capacitate de transport pe punctele de intrare din import prin Negru Vodă de 4,6 milioane mc/zi și în punctele de ieșire din SNT de 49,3 milioane mc/zi. Astfel, scăderea temperaturii prognozate probabil va aduce o creștere a consumului din România, până la un nivel maxim de circa 53 milioane mc/zi care poate să fie satisfăcut în condiții normale”, spune specialistul.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Februarie 2023 - 10 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.