Scenariile intrării României în Schengen

UPDATE: Olanda și Austria au votat Împotriva intrării României în Schengen.

Negocierile purtate astăzi, înainte de consiliul JAI al miniștrilor pot schimba situația chiar și înainte de vot, dacă va exista un vot, dat fiind că este vorba despre mai multe scenarii care sunt luate în calcul în ceea ce privește aderarea României la spațiul Schengen.

Este vorba despre o alipire a României de Bulgaria în acest moment, însă ar putea fi decuplată România de Bulgaria pentru a primi undă verde mai departe în spațiul fără frontiere. Dacă acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil se va ajunge la o propunere din partea Comisiei Europene de decuplare a Bulgariei și este posibil ca România să mai facă o serie de compromisuri în sensul în care va trebui să mai îndeplinească alte condiții pentru securizarea granițelor.

Acum, România trebuie să obțină orice decizie, trebuie să intre la vot, iar Austria se poate abține. În cazul în care se abține, votul Austriei nu este considerat unul negativ, în cazul unui vot în unanimitate. Totuși, dacă Austria decide să voteze negativ, așa cum și-a exprimat deja opinia, atunci România poate acționa Austria Austria la Curtea Europeană de Justiţie.

De mai poartă negocieri şi lucrurile se pot schimba chiar înainte de vot, în Consiliul miniştrilor de astăzi, îndeosebi luând seama că avem susţinători importanţi precum Germania, Franţa, chiar şi Spania.

Dacă astăzi se ajunge la un consens, se poate recurge la un consiliu european extraordinar și se pot duce discuțiile pe o pârghie politică. Altminteri, am putea vorbi despre România în Schengen abia din a doua jumătate a anului 2023, când președinția consiliului va fi preluată de Spania, care ne susține în acest demers.