Guvernul va aproba în ședința de joi proiectele de lege privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2023.

Proiectul de buget pentru anul viitor este configurat pe o creştere economică de 2,8%, în condiţiile în care şocul economic provocat de pandemie este unul dintre cele mai semnificative din istoria recentă, se arată în proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2023 publicat marţi de Ministerul Finanţelor.

Produsul Intern Brut (PIB) în preţuri curente este estimat în creştere la 1.552 miliarde de lei, de la 1.396 miliarde de lei în acest an.

Deficitul bugetar ESA în anul 2023 este calculat la 4,4% din PIB. Acesta urmează să ajungă în 2026 la 2,9% din PIB, încadrându-se la finalul orizontului de prognoză, adică anul 2024, în prevederile
europene - 2,95% din PIB. Deficitul bugetar cash atinge în anul 2024 valoarea de 2,95% din PIB, cu care se încadrează în regulamentele europene, se arată în documentul citat.

Pe bugetul general consolidat, cheltuielile totale sunt prevăzute la 607,924 miliarde de lei în anul 2023. Cheltuielile bugetare reprezintă anul viitor 39,17% din PIB, cu tendinţă de scădere în anul 2026. Cheltuielile destinate investiţiilor însumează aproximativ 112,1 miliarde lei, reprezentând aproximativ 7,22% în PIB, iar în anul 2026 acestea urmează să ajungă la circa 154,2 miliarde lei.

Veniturile bugetare în termeni nominali sunt estimate la 539,6 miliarde lei (34,77% din PIB), în creştere în valoare nominală pe orizontul de referinţă, ajungând în anul 2026 la 655,1 miliarde lei (32,78% din PIB). Cele mai mari ponderi în cadrul veniturilor bugetare în anul 2023 le înregistrează contribuţiile de asigurări sociale (30,1% din total venituri), urmate de TVA (21,1%), sume primite de la UE (13,2% din total venituri) şi accize (7,1%), conform Agerpres.

Citeste si:
Horoscopul lunii Decembrie 2023: Află ce îți rezervă astrele în...
Horoscopul lunii Decembrie...

Guvernul va stabili printr-o hotărâre şi salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată

„Prin prezentul act normativ se propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 3.000 lei lunar începând cu data de 1 ianuarie 2023, ceea ce reprezintă o creştere de 17,6% faţă de luna decembrie 2022”, se spune în nota de fundamentare a proiectului.

Executivul va aproba şi un proiect de hotărâre prin care se propune stabilirea pentru anul 2023 a unui contingent de 100.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă din România.

Un alt proiect de hotărâre vizează alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Măsura are în vedere stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de transport rutier din zona vămilor cu Ucraina şi Republica Moldova.

Citeste si:
Bugetul de stat pentru 2024. Lista ministerelor cu cei mai mulți...
Bugetul de stat pentru 2024....

În şedinţa de guvern vor fi aprobate, prin două proiecte de hotărâre, Programul statistic naţional multianual 2022-2024 şi Strategia de Dezvoltare a Sistemului Statistic Naţional 2022-2027.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 8 Decembrie 2022 - 03 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.