Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la prima reuniune a Comunităţii Politice Europene şi la reuniunea informală a Consiliului European, care se desfăşoară la Praga, în Republica Cehă, a informat Administraţia Prezidenţială.

Președintele Klaus Iohannis participă la reuniunea Comunității Politice Europene și la reuniunea informală a Consiliului European

Potrivit sursei citate, prima reuniune a Comunităţii Politice Europene, care va avea loc joi, va constitui o platformă de dialog politic, care va reuni cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi 17 parteneri europeni (partenerii din Balcanii de Vest, Ucraina, Republica Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Turcia, Islanda, Regatul Norvegiei, Confederaţia Elveţiană şi Principatul Liechtenstein).

Reuniunea va reprezenta un prilej de promovare a cooperării cu privire la teme de interes comun, în vederea consolidării securităţii, stabilităţii şi prosperităţii pe întreg continentul european, fără ca acest cadru să constituie o alternativă la procesul de extindere a Uniunii Europene, arată Administraţia Prezidenţială, conform Agerpres.

Retail jobs

În cadrul reuniunii informale a Consiliului European, care va avea loc la vineri, liderii UE vor aborda situaţia din Ucraina, din perspectiva răspunsului european la demersurile Federaţiei Ruse de escaladare a conflictului şi a continuării acordării de sprijin Ucrainei pe plan financiar, politic, militar şi umanitar.

De asemenea, va fi abordată situaţia pe piaţa de energie, din punctul de vedere al impactului preţurilor ridicate la energie asupra costului vieţii şi al eforturilor de asigurare a securităţii aprovizionării cu energie. Liderii UE vor avea discuţii şi cu privire la situaţia economică la nivel european, cu accent pe abordarea nivelului ridicat al inflaţiei şi al riscului de recesiune.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la o videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi cu prim-ministrul Luxemburgului, Xavier Bettel, şi prim-ministrul Finlandei, Sanna Marin, cu privire la cele două reuniuni.

Citeste si:
Klaus Iohannis efectuează o vizită de lucru în Grecia. Subiectele...
Klaus Iohannis efectuează o...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Octombrie 2022 - 08 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.