Coaliţia de guvernare a decis aplicarea unei măriri salariale pentru bugetari cu un sfert din diferenţa prevăzută de Legea 153, a declarat, joi, premierul Nicolae Ciucă, într-o conferință de presă.

Premierul Nicolae Ciucă: „Am stabilit să majorăm salariile tuturor bugetarilor cu acel sfert din diferența prevăzută de Legea 153”

„Am discutat, a fost o chestiune în care s-au solicitat mai multe intervenţii pe o serie de drepturi salariale. În momentul de faţă Legea 153 tocmai a reuşit prin modificările de-a lungul timpului, de la intrarea în vigoare până acum, să producă o serie de inechităţi şi numai unitară nu mai este.

Am stabilit ca măsura pe care o vom lua la nivelul Guvernului, cu aprobarea întregii coaliţii, a fost o discuţie cu toţi liderii coaliţiei, să aplicăm acel sfert din diferenţa pe 153 la toată lumea, fără niciun fel de discriminare", a afirmat Ciucă, într-o conferinţă de presă, la Sinaia.

Oficialul a precizat că Ministerul Muncii urmează să finalizeze modificarea Legii 153 pentru a elimina inechităţile, iar acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Legea pensiilor.

„De remaniere este nevoie ori de câte ori nu se îndeplinesc sarcinile și atribuțiile miniștrilor”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că de remaniere este nevoie ori de câte ori nu se îndeplinesc sarcinile şi atribuţiile miniştrilor şi secretarilor de stat.

„La sfârşitul lunii iulie, când am prelungit acea perioadă de evaluare după primele şase luni încercând să acoperim şi perioada în care se închideau jaloanele şi ţintele din PNRR, nu am spus că nu este nevoie de remaniere. De remaniere este nevoie ori de câte ori nu se îndeplinesc sarcinile şi atribuţiile, atât ale miniştrilor, cât şi ale secretarilor de stat.

Ca atare, remanierea este un atribut al premierului şi ea va fi făcută în funcţie de rezultatele şi activitatea fiecărui ministru în parte", a afirmat Ciucă, într-o conferinţă de presă, organizată după o întâlnire organizată la Sinaia a liderilor regionali ai PNL.

Citeste si:
Ciucă, despre candidatura la prezidențiale: „Nu mă dau înapoi”
Ciucă, despre candidatura la...

Întrebat dacă este mulţumit de activitatea ministrului Apărării, premierul a spus: „Dacă facem o analiză a ceea ce s-a întâmplat în domeniul Apărării trebuie să ne uităm la ceea ce România a reuşit să obţină la summitul de la Madrid. (...) Dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat la summitul de la Madrid şi la activitatea şi rezultatele Ministerului Apărării Naţionale, putem spune că este un rezultat foarte bun pentru noi".


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 August 2022 - 10 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.