Guvernul pregătește schimbări pentru pensionarii români

Executivul vrea ca majorarea să se aplice de la 1 ianuarie, nu din toamnă, după cum era stabilit inițial. Nu se știe nici acum cu cât vor crește aceste venituri, dar Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a subliniat că pensiile vor fi altele în viitorul apropiat.

În același timp, aleșii au decis că vor să crească pragul până la care pensiile nu sunt impozitate, dar nici aici nu știm exact până la cât. În prezent, pensiile de până la 2.000 de lei nu sunt impozitate. Acum, se poartă discuții între Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii. Totodată, urmează o discuție și în următoarea ședință a coaliției de guvernare, pentru ca socoteala să fie stabilită până în toamnă.


„Cu siguranţă pensiile vor creşte de la 1 ianuarie 2023. Cu cât vor creşte, acest răspuns va veni în urma modului în care economia funcţionează în acest an. Cu siguranţă, o creştere va fi astfel încât erodarea de putere de cumpărare suferită cel puţin în al doilea semestru să fie compensată”, a spus ministrul Câciu.

Precizări privind impozitarea pensiilor

„Sistemul public de pensii, la acest moment, nu este impozitat. Până la o valoare de 2.000 de lei, lucrurile aşa vor rămâne. Analizăm să vedem dacă această valoare neimpozabilă poate fi crescută, având în vedere că această scutire de impozit a intervenit în anul 2017, între timp lucrurile au evoluat din perspectiva inflației.

În analiza pe care o facem avem în vedere toate celelalte sisteme de pensii, cu excepţia sistemului public de pensii, cu privire la o posibilă impozitare, dar sub condiţia neimpozitării părţii de contributivitate”, a transmis ministrul de Finanţe în briefingul care a urmat şedinţei de Guvern din 27 iulie.


Conform oficialului, analiza se realizează împreună cu Ministerul Muncii, care are toate datele, atât cu privire la sistemul public, cât și referitoare la riscul de sărăcie, așa încât să poată fi sprijinite persoanele vulnerabile.


„Analizăm acest lucru împreună cu Ministerul Muncii, pentru că Ministerul Muncii are toate datele cu privire la sistemul public de pensii şi are şi datele privind rata de deprivare materială severă, riscul de sărăcie, sunt elemente de coş de consum care trebuie luate în calcul astfel încât cetăţenii vulnerabili să fie sprijiniţi mai ales în această perioadă”, a subliniat ministrul Finanţelor.


Adrian Câciu a menționat că această analiză va fi prezentată coaliției de guvernare în următoarele săptămâni, având în vedere că acum prioritară este rectificarea bugetară. „Nu aș vrea să naștem praguri orientative fără să avem analiza și decizia luată. Până în toamnă, toate lucrurile vor fi lămurite”, a completat acesta.