Compensarea cu 50 de bani a preţului la carburanţi este o măsură care va funcţiona trei luni, luată astfel încât să nu afecteze bugetul, în condiţiile în care în România nu mai există nicio companie de rafinărie petrolieră de stat, a declarat marţi seara vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR. El a adăugat că „au existat mai multe variante”. 

Kelemen Hunor: „Compensarea cu 50 de bani a prețului la carburanți, o măsură care nu afectează bugetul de stat”

„Pe masă au fost mai multe analize. În acest moment, atât s-a putut asuma, pentru a nu afecta bugetul şi probabil că vom reveni asupra acestei chestiuni după trei luni de zile. Nu ştiu exact dacă vom suporta mai mult din buget sau nu, în acest moment pe această compensare vom cheltui 200 - 300 de milioane, în funcţie de consumul lunar (...), ceea ce este o sumă foarte mare", a explicat vicepremierul la Euronews România.

Întrebat de ce nu a putut țara noastră să ia alte măsuri, el a spus: „Fiindcă nu avem nicio companie de stat în zona petrol - rafinărie și nu se putea umbla în zona de profit, respectiv să suporte din marja de profit compensarea prețurilor”.

„Noi, într-un entuziasm foarte mare, am vândut tot. Pe de altă parte, noi aveam confirmarea din partea firmelor că, dacă reducem TVA, eventual accizele - că asta era a doua soluţie - la jumătate, atunci ei vor menţine preţul redus cu ceea ce noi scoatem prin accize şi prin reducerea TVA. Nu sunt mulţumit de această soluţie, dar atât am putut în acest moment. (...)

Nu poţi să explici la toată lumea individual sau în grupuri mai mici de ce. Aceasta a fost decizia, cu această decizie mergem înainte trei luni, vedem ce vom face. Dar, din păcate, ne aşteaptă o perioadă lungă de timp cu crize multiple - criza energetică, criza alimentară, inflaţie. (...) Din păcate, această criză multiplă şi globală ne va afecta şi nu numai în 2022, dar suntem conştienţi că prin instrumentele guvernamentale mai putem atenua câte ceva. (...) Sigur, războiul va amplifica criza", a subliniat Kelemen Hunor.

Citeste si:
Ciucă este așteptat să-și depună mandatul de premier. Totul depinde...
Ciucă este așteptat să-și...

Acesta a completat că a pledat, la un moment dat, pentru înjumătățirea TVA și pentru reducerea accizelor. „Eu am spus, la un moment dat, „haideţi să înjumătăţim TVA şi să reducem accizele cel puţin pentru un an de zile, dar acest lucru ar fi însemnat să nu avem venituri la bugetul de stat şi să nu avem garanţia că preţurile vor scădea cu 2-3 lei pe litru", a motivat liderul UDMR.

Chestionat dacă România poate prelua modelul maghiar, el a negat: „Nu, pentru că nu are o companie petrolieră de stat. Când privatizezi sectoare strategice, trebuie să fii conştient că, la un moment dat, îţi creşti vulnerabilitatea foarte mult”.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Iulie 2022 - 09 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.