Guvernul va mări, treptat, accizele la produse din tutun, o nouă majorare urmând în 2023. În primă etapă, cea de luna viitoare, costul va urca cu 5,5% în cazul țigaretelor, cu 12,3% în ceea ce privește lichidul care conține nicotină și cu 35,6% pentru tutunul încălzit.

Guvernul crește acciza la țigări. Cea mai mare scumpire va fi la tutunul încălzit

Pe lângă țigarete, și costul alcoolului se va majora, având în vedere că nivelul accizelor pentru aceste produse nu a mai fost actualizat de la rescrierea Codului fiscal, conform proiectului de ordonanță pentru modificarea Codului Fiscal, publicat de Ministerul Finanțelor.

Pentru pachetul de țigări, prețul poate crește cu 50 de bani, având în vedere practicile din trecut ale companiilor de profil, care încearcă să evite creșteri mai ample dintr-un foc, de la 1 leu sau peste.

Unele companii ar putea să nu majoreze prețul, având în vedere că l-au crescut în aprilie, moment la care autoritățile ar fi trebuit să crească acciza, dar nu au făcut-o. De altfel, comercianții preferă prețuri rotunde, așa că este probabilă o creștere de numai 50 de bani dacă, de pildă, acciza ar avea un impact de 62 de bani.

Acciza actuală de 563,97 lei/1.000 de țigarete ar urma însă să crească de la 1 iulie cu 30,97 lei (5,5%), la 594,94 lei, urmată de o nouă majorare din 2023, potrivit informațiilor Profit.ro.

Cât despre lichidul care conține nicotină, acesta ar urma să crească de la 0,57 lei/ml la 0,64 lei/ml, o creștere de 12,3%. Cea mai mare majorare va fi la tutunul conținut în produsele din tutun încălzit, de la 438,8 lei/kg la 594,97 lei/kg, avansul fiind de 35,6%.

Acciza totală aplicată produselor la vânzare este din acciza specifică și acciza ad valorem (14%). Acciza specifică este cea pe care se pregătesc să o mărească acum Finanțele.

Notă din proiect

„În vederea respectării cerinţei prevăzute la art. 10 alin. (2) din Directiva 2011/64/UE şi pentru a fi evitată declanşarea acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (infringement) împotriva ţării noastre, se propune creşterea nivelului accizei totale pentru ţigarete, începând cu 1 august 2022, de la 563,97 lei/1.000 ţigarete la 594,97 lei/1.000 ţigarete, precum şi adoptarea unui nou calendar de creştere graduală a nivelului accizei totale pentru ţigarete ţinând cont de necesitatea respectării legislaţiei unionale în domeniul produselor din tutun, securizarea veniturilor bugetare şi asigurarea predictibilităţii fiscale necesară sectorului.

Citeste si:
Tutunul încălzit și rezoluțiile de la început de an
Tutunul încălzit și...

Ţinând cont că potrivit art. 343 alin. (5) din Codul fiscal, acciza specifică pentru ţigarete se determină pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi al accizei totale, precum şi faptul că începând cu data 1 august 2022 va creşte nivelul accizei totale pentru ţigarete, se impune actualizarea nivelului accizei specifice pentru ţigarete. În ceea ce priveşte procentul legal al accizei ad valorem aplicat asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, se propune diminuarea acestuia cu un punct procentual pe an, începând cu 1 august 2022, astfel că acesta va fi de 10% în anul 2025.

Se propune majorarea cuantumului accizei minime pentru ţigarete datorate, de la de 97% din nivelul accizei totale pentru ţigarete la 100% din nivelul accizei totale pentru ţigarete prevăzut în anexa nr. 1”, se spune în Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul.

Citeste si:
Benzina și motorina s-au scumpit de Anul Nou 2023. Cât costă...
Benzina și motorina s-au...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Iulie 2022 - 04 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.