Trei luni au trecut de când Guvernul a înăsprit Codul Rutier și iată că revine asupra legii, de această dată cu pedepse mai blânde pentru șoferii indisciplinați din trafic, luând seama că România este țara din Uniunea Europeană cu cei mai mulți morți pe șosele. Urmează votul în plenul Camerei. 

Guvernul vrea modificarea Codului Rutier 2022. Deputații pregătesc pedepse mai blânde pentru șoferii indisciplinați

Deputații PSD, PNL și UDMR au votat pentru eliminarea articolului care definea comportamentul agresiv la volan, iar conducătorul auto era sancționat cu suspendarea permisului pentru 20 de zile. Totodată, șoferii surprinși de radar cu peste 70 km/h peste limita maximă de viteză vor primi dovada cu drept de circulație după ce li se suspendă carnetul de conducere.

În prezent, dovada este fără drept de a urca la volan. Mai clar, teribiliștii nu mai trebuie să stea cu grija că vor rămâne pietoni din prima, ci vor primi o dovadă să circule 15 zile, timp în care pot contesta sancțiunea.

„Nu e nimic benefic în toată chestia asta, din păcate”, a spus Lucian Diniță, fost șef Poliția Română.

Retail jobs

„Portițe” vor avea și șoferii care circulă cu 200 km/h pe autostradă. Ei vor scăpa cu o amendă de 650 de lei, în loc să le fie suspendat permisul de conducere pentru patru luni.

„Această ordonanță care înăsprea, pentru niște infracțiuni foarte grave în regimul circulației rutiere, pedepsele, a fost ciopârțită de Comisia de Transporturi, de majoritatea PSD-PNL-UDMR. Cineva care a avut permisul suspendat pentru faptă foarte gravă, conducea beat cu 150 km la oră printr-un oraș, 15 zile, cât primește dovadă de circulație, poate săvârși oricâte altfel de contravenții”, a spus președintele interimar al USR, Cătălin Drulă, șef al Comisiei de Transporturi din Camera Deputaților.

De altfel, chiar și perioada de suspendare a permisului s-ar putea micșora. În urma unui test grilă, intervalul ar putea fi de 30 de zile, în loc de 60, cât este în prezent.

Citeste si:
Buni de plată. Șoferii vor fi amendați cu 2.900 de lei pentru...
Noi schimbări în Codul...

„Nu sunt modificări care să favorizeze pe cineva. (...) Statul Român nu este pus aici să pedepsească cetățenii. Este acela care trebuie să găsească soluții pentru a rezolva problemele societății”, a declarat Eugen Neață, membru Comisia Transporturi.

Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, e de părere că legea se modifică pentru „șmecheri”. „Toți acești deputați sunt șoferi, au mașini puternice și ceva mă face să cred că nu respectă regulile. Deci, cumva o simt personal că li s-ar putea aplica. (...) Cei care sunt mai șmecheri nu prea li se aplică regulile, știu să scape, au portițe”, a spus oficialul.


  • Pentru ca modificările aduse de deputații din Comisia de Transporturi să intre în vigoare trebuie să fie votate și în plenul Camerei.

Citeste si:
Guvernul vrea să înființeze Poliția Prețurilor. Pentru ce va aplica...
Guvernul vrea să înființeze...

România, cea mai mare rată de decese pe șosele

Conform datelor oficiale, se estimează că 20.000 de persoane au murit în anul 2021 în accidente rutiere, ceea ce înseamnă o creștere cu 5% față de 2020. Obiectivul global este reducerea la jumătate până în 2030 a numărului de decese pe șosele, potrivit Comisiei Europene.


  • România este campioana Europei la morți în trafic, cu 93 de decese la un milion de locuitori, dublu față de media europeană.

  • Din 2006 și până acum, Codul Rutier a fost schimbat de mai mult de 50 de ori. Cea mai recentă modificare a fost făcută la jumătatea lunii mai anul curent.

  • Cele mai sigure drumuri sunt în Suedia.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 20 Mai 2022 - 11 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.