Mircea Geoana, secretar general adjunct al NATO, a estimat că războiul din Ucraina va mai dura, probabil, câteva săptămâni

„Conflictul va mai dura. Adică avem informaţii, evaluăm şi noi, anticipăm lucrurile şi avem..., aţi observat cât de mare este precizia cu care ştim şi anticipăm lucrurile. Nu pot spune cât de mult va dura, pentru că depinde de foarte mulţi factori, inclusiv de natură economică, presiunea sancţiunilor, presiunea opiniei publice, dar probabil câteva săptămâni vom mai avea de conflict.

Îmi e teamă şi ne este teamă şi ne uităm cu mare îngrijorare la victimele omeneşti, la faptul că avem acum 3 milioane şi ceva de refugiaţi ucraineni, probabil că numărul va creşte, avem astăzi 6,5 milioane de persoane deplasate intern, în interiorul Ucrainei, probabil că va creşte, să sperăm că în cele din urmă o formulă diplomatică şi politică va putea fi posibilă.

Deocamdată nu vedem din partea Federaţiei Ruse o încetinire a intenţiei şi a mobilizării de resurse pentru continuarea războiului. Este continuarea într-o greşeală strategică deja destul de gravă făcută de preşedintele Putin, ne este teamă că va persevera în greşeală”, a declarat Mircea Geoană, la Digi 24.

Mesaj pentru români

Oficialul le-a transmis din nou românilor să aibă încredere că NATO va avea grijă să nu transforme „un conflict deja foarte, foarte brutal și sângeros într-un conflict și mai mare între Alianța Nord-Atlantică și Federația Rusă”.


„Aţi vorbit de Summitul NATO de săptămâna viitoare. Liderii noştri vor discuta, evident, cum vom putea continua să sprijinim Ucraina - şi o vom sprijini -, având multă grijă să nu transformăm un conflict deja foarte, foarte brutal şi sângeros într-un conflict şi mai mare între NATO şi Federaţia Rusă şi vreau să aibă românii încredere că ştim să păstrăm această linie de echilibru între sprijin continuu şi real pentru Ucraina, să se poată apăra.

Acest lucru este în conformitate cu dreptul internaţional, pentru că dreptul la autoapărare este consfinţit în Carta ONU, deci este un lucru pe care îl facem conform legii internaţionale”, a completat Mircea Geoană.

Prognoza Pentagonului

Experții militari au susținut, la începutul lunii martie, că este încă prea devreme pentru a desena traiectoria războiului. Totuși, studiind câmpul de luptă și ceea ce s-a întâmplat în prima săptămână, Pentagonul a estimat că, pentru a prelua controlul Ucrainei, rușii vor avea nevoie de 4-6 săptămâni.

Conform Ministerului american al Apărării, trupele moscovite vor avea nevoie de o lună pentru a prelua controlul Kievului. Nu este clar, însă, pentru cei de la Washington, ce tactici vor folosi rușii: dacă vor „sugruma” treptat orașul, întrerupând toate proviziile, sau vor lupta stradă cu stradă.