Metropola TV este, anul acesta, singură televiziune invitată la eveniment și, cu această ocazie, anunță o ediție specială pe care a realizat-o Tiberiu Szasz care i-a avut invitați pe Corina Crețu, fost comisar european pentru politica regională, acum europarlamentar și membru în comisia pentru politici regionale. Maria Grapini, europarlamentar, și vicepreședintele Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și Domnul Daniel Buda - europarlamentar -vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură.

Ediția specială va fi difuzată sâmbătă, de la ora 18:00 pe Metropola TV.

„Executivul comunitar va reduce dependența de gazul rusesc și va trece la livrări alternative pentru a extinde mai rapid energia verde. În mare parte implementarea planurilor va fi responsabilitatea guvernelor naționale. Cum se va întâmpla, rămâne de văzut. Până atunci, Uniunea Europeană se adaptează la criza energetică amplificată de invadarea Ucrainei de către Rusia și permite revenirea la producerea energiei electrice pe bază de cărbune.

Până în luna mai, Comisia Europeană va veni cu o propunere de eliminare treptată a dependenței energetice față de Rusia în următorii cinci ani. Liderii de la Bruxelles vorbesc tot mai mult despre întocmirea unui plan REPowerEU, care va spori reziliența sistemului energetic la nivelul UE.

Și dacă am amintit de reziliență, în prezent, 4 miliarde de euro din PNRR au ajuns în țara noastră, iar alte 6 miliarde de euro urmează să vină până la finele anului. Vom discuta și despre valul de refugiați care au plecat spre România și spre alte țări din Ucraina. Țara noastră va primi atâția refugiaţi ucraineni câți vin, a dat asigurări preşedintele, care a subliniat că dacă este nevoie, se vor deschide și alte hub-uri umanitare și tabere.

Executivul European susține că numărul total de refugiați ar putea ajunge până la șapte milioane. De asemenea, tot guvernanții europeni se pregătesc să le acorde ucrainenilor care fug de război dreptul de ședere și de muncă în blocul european pentru o perioadă de până la trei ani. Discutăm despre toate aceste lucruri cu invitații mei, Corina Crețu, fost comisar european pentru politică regională, acum europarlamentar și membru în comisia pentru politici regionale.

Maria Grapini, eurparlamentar, și vicepreședintele Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și Domnul Daniel Buda - europarlamentar - vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură.", a declarat Tiberiu Szasz, jurnalist Metropola TV.