Bogdan Aurescu (MAE) condamnă anunțul Rusiei privind punerea în alertă a capacităților sale nucleare

Ministrul a participat, duminică, la reuniunea extraordinară a Consiliului Afacerilor Externe (CAE), în format videoconferință. Aceasta a fost a patra întrunire a oficialilor Afacerilor Externe ai Uniunii Europene din această săptămână.


„Reuniunea a avut pe agendă noul pachet de sancţiuni al UE împotriva Rusiei, ca urmare a continuării agravării situaţiei de securitate din Ucraina, precum şi răspunsul UE la cererea de asistenţă adresată de Ucraina în vederea creşterii rezilienţei acestui stat. Şeful diplomaţiei române Bogdan Aurescu a condamnat ferm anunţul de astăzi al Rusiei privind punerea în alertă a capacităţilor sale nucleare, care poate fi echivalat cu ameninţarea cu folosirea armelor nucleare", se arată în comunicat.

Ministrul român sprijină convocarea unei reuniuni de urgenţă a AIEA

Bogdan Aurescu și-a exprimat sprijinul politic ferm în ceea ce privește noul pachet drastic de sancțiuni extinse la adresa Rusiei, prezentat de Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă, în conformitate cu angajamentul politic al liderilor europeni.

Ministrul de Externe român a susținut și importanța adoptării unor măsuri restrictive asemănătoare care să vizeze Belarus, având în vedere răspunderea acestui stat pentru contribuția sa la invația Rusiei asupra Ucrainei, cât și pentru evitarea unor posibile eludări de către ruși a unor efecte ale sancțiunilor.


„Totodată, ministrul afacerilor externe român a menţionat măsurile luate deja la nivel naţional privind interzicerea spaţiului aerian românesc pentru zborurile operate de companii aeriene ruse, încă de sâmbătă, 26 februarie, respectiv decizia de retragere a ţării noastre din Banca Internaţională de Investiţii (BII) de la Budapesta şi Banca Internaţională pentru Cooperare Economică (BICE) de la Moscova, ambele susţinând interesele financiare şi influenţa ruse", se mai menţionează în comunicat.

„De asemenea, având în vedere recentele acţiuni ale forţelor ruse în proximitatea centralei nucleare de la Cernobîl, ministrul Aurescu a exprimat sprijinul pentru convocarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului Guvernatorilor al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA)", a mai anunţat MAE.