Decizia a fost publicată, marţi, în Monitorul Oficial. Diaconu este cunoscut pentru relația sa apropiată cu fostul ministru PSD al Finanțelor, Darius Vîlcov.
Diaconu a mai ocupat anterior funcția de secretar general al Ministerului Finanțelor, însă a fost concediat de Florin Cîțu în 2020 în urma reorganizării instituției. Diaconu și alți angajați au atacat această hotărârea de Guvern în instanțele de contencios administrativ, iar Ministerul Finanțelor a pierdut procesele.
Diaconu a câștigat procesul contra hotărârii de Guvern
Diaconu a fost ulteror demiterii și director general adjunct la Direcția Generală de Legislație și Reglementare în domeniul Activelor Statului (DGLRDAS). Acesta se transferase din Minister, însă după ce a câștigat procesul, a decis să se întoarcă, iar ministerul nu a avut de ales.
Guvernul şi Ministerul Finanţelor au fost obligați să achite drepturile salariale pe care le-ar fi obţinut pentru funcția de director general adjunct al DGLRDAS începând cu data dispariţiei funcţiei din statul de plată şi până la reintegrarea acestuia în funcţie, dar şi la plata dobânzii legale aferente.
Totodată, Curtea de Apel a obligat Guvernul și Ministerul să achite suma de 5.450 lei către reclamant pentru cheltuielile de judecată.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Mihai Diaconu este noul secretar de stat al Ministerului Finanţelor .