Președintele Iohannis și secretarul general al NATO, în vizită la baza de la Mihail Kogălniceanu

Potrivit sursei citate, cei doi oficiali vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, se vor întâlni cu militarii dislocaţi la bază, iar apoi vor susţine o conferinţă de presă comună.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, efectuează vizita în România la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis.

Elemente de tehnică militară ale detaşamentului SUA, care va purta denumirea Task Force (TF) Cougar, ajung la baza de la Mihail Kogălniceanu.

1.000 de militari americani vor fi repoziţionaţi din Germania în România

TF Cougar va fi constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acţiona cu transportoare blindate Stryker, la care se vor adăuga militari cu alte specialităţi din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc).

Pentagonul a transmis săptămâna trecută că 1.000 de militari americani vor fi repoziţionaţi din Germania în România, potrivit Agerpres.