"Nu e cazul să existe cetăţeni români care să fie alarmaţi că vom fi târâţi într-un război în vecinătatea noastră", a afirmat, duminică, şeful diplomaţiei române, la Prima Tv.
El a adăugat că, în cazul unei acţiuni militare a Rusiei în Ucraina, "există un răspuns care va fi dat Federaţiei Ruse".
"Ne-am pregătit deja pentru acest răspuns şi el va fi în termeni în care eu sper că Federaţia Rusă trebuie să fie conştientă că nu-şi doreşte un astfel de răspuns. Este vorba de un răspuns din partea NATO pe de o parte, printr-o consolidare proporţională, dar consistentă a flancului estic, pe de altă parte răspunsul este reprezentat de o reacţie a Uniunii Europene printr-un pachet foarte robust, foarte substanţial de sancţiuni", a detaliat ministrul.
Respectivele sancţiuni sunt "cu caracter economic, care ating domeniul financiar şi comercial, sancţiuni individuale cu privire la persoane care sunt implicate în lanţul de luare a deciziilor".
Acest pachet este "extrem de substanţial" şi "va produce consecinţe masive şi costuri severe Federaţiei Ruse", a mai spus ministrul.
"Nu există niciun pericol ca România să fie atrasă într-un conflict militar cu Federaţia Rusă în acest moment, ca urmare a unor eventuale evoluţii în vecinătate", a reiterat ministrul de Externe.
El a adăugat că "există în acest moment o umbrelă de securitate extrem de puternică, care oferă toate garanţiile posibile pentru securitatea şi stabilitatea României şi a cetăţenilor săi, şi anume apartenenţa la NATO, la care se adaugă Parteneriatul strategic foarte puternic cu Statele Unite". AGERPRES
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Aurescu: Nu există niciun pericol acum ca România să fie atrasă într-un conflict militar cu Federația Rusă.