Preşedintele liberalilor, Florin Cîţu, a afirmat marţi seara că cei care doresc acum organizarea unui congres în PNL sunt "duşmanii" partidului, iar aceştia "nu sunt înăuntrul PNL''.
 

"Ştiţi cine doreşte un congres în PNL? Duşmanii PNL, iar aceştia nu sunt înăuntrul PNL. Vă spun că nu există în PNL duşmani ai PNL chiar şi astăzi. Să ştiţi că sunt dintre filiale care au votat împotriva acestui compromis, acestei coaliţii cu PSD. Dar când a fost vorba de a fi la guvernare şi de a avea şi prefecţi şi secretari de stat, toate filialele au venit şi au cerut (...). Mai este un lucru pe care l-am tot văzut (...). Nemulţumiţii sunt aceiaşi care erau şi în 2004, şi în 2012, şi în 2016, şi acum. Cam aceiaşi care nici nu au curaj să intre într-o competiţie", a precizat Cîţu, la Digi 24.

Fiind întrebat cum comentează faptul că sunt nemulţumiri din partea unor filiale PNL privind obţinerea de funcţii, el a răspuns: "În această negociere cu PSD, PNL îi reveneau, prin algoritm, 17 prefecţi. Am ieşit din negociere cu 18 prefecţi. Orice am spune, oriunde, este un succes să ai un prefect mai mult. Cum sunt ei împărţiţi în interior bineînţeles că nu vei putea să împarţi 18 la 48 de filiale, să spui că i-ai mulţumit pe toţi. Unii dintre ei vor fi nemulţumiţi. Ceea ce am vrut să fac acum, 14 prefecţi au rămas la fel cum erau înainte, au fost patru filiale care nu au avut prefect nici în guvernarea Orban şi nici în guvernarea Cîţu, care au acum prefect. A fost un mod de a da către câteva filiale (...). Bineînţeles că la celelalte filiale ar putea să aibă o nemulţumire şi îi înţeleg şi este normal. Dar le-am spus colegilor mei că eu înţeleg când vrem să criticăm, dar aş vrea să fie şi să vină şi cu soluţii".

Referitor la cele trei nume vehiculate ca posibili succesori la şefia partidului: Ilie Bolojan - Bihor, Iulian Dumitrescu - Prahova, Dan Motreanu - Giurgiu, Cîţu a spus că aceştia sunt oameni cu experienţă, care au demonstrat reale calităţi liberale, iar dacă doresc să candideze o pot face la următorul congres al partidului, în 2025.

"Sunt colegii mei din partid, sunt oameni care au experienţă, oameni care au demonstrat. Domnul Bolojan a fost primar, este preşedinte de Consiliu Judeţean, domnul Motreanu este europarlamentar, domnul Iulian Dumitrescu este preşedinte de Consiliu Judeţean, fost parlamentar. Deci toţi au demonstrat, sunt oameni liberali, cu toţii bineînţeles la următoarele alegeri pot să candideze şi, dacă vor câştiga, vor câştiga când sunt alegeri, avem congres în 2025", a conchis liderul liberal. AGERPRES

Citeste si:
Danemarca, prima țară cu un partid condus de roboți
Danemarca, prima țară cu un...

Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Ianuarie 2022 - 09 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.