Cine este noul ambasador al României la NATO
Dănuț Sebastian Neculăescu, în vârstă de 46 de ani, este secretar de stat pentru afaceri strategice, diplomat de carieră și activează la Ministerul Afacerilor Externe al României din octombrie 2002. În perioada 2017-2019 a ocupat funcţia de secretar de stat în relațiile cu vecinătatea estică și relațiile multilaterale la nivel global.
În perioada aprilie - iulie 2017 a activat în calitate de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al Prim-ministrului. Anterior, a mai lucrat și în funcția de secretar de stat pentru afaceri strategice și pentru afaceri regionale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, potrivit CV-ului său de pe site-ul MAE.
Ce facultate a absolvit noul ambasadorTimp de doi ani, din mai 2009 – până în septembrie 2011 a ocupat funcția de adjunct a reprezentantului permanent al României pe lângă Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), cu sediul la Viena, și Comisiei pregătitoare a Tratatului pentru Interzicerea Totală a Testelor Nucleare (CTBTO).
În perioada martie 2004 – decembrie 2006, a activat ca șef de birou și ulterior director al Direcției OSCE, Neproliferare și Controlul Armamentelor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Neculăescu a absolvit Facultatea de Științe Politice și Administrative a Universității din București și al Facultății de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu, București. A urmat cursurile Academiei Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe (2002), Academiei Diplomatice din Marea Britanie (2002) și Colegiului NATO de la Roma (2003).
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Dănuț Sebastian Neculăescu este noul ambasador al României la NATO.