- Continuarea vaccinării a fost subliniată ca fiind cea mai sigură soluție de protejare a vieții și sănătății românilor față de formele grave de îmbolnăvire generate de SARS-CoV-2. Pe de altă parte, una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție, care ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări, rămâne portul corect al măștii chirurgicale sau al altor tipuri de măști care să respecte standardele FFP2.
- În privința situației din școli, pentru protejarea sănătății copiilor și a personalului didactic, s-a analizat eficiența programelor de testare a elevilor și posibilitatea ca în pachetul de măsuri să fie inclusă și oferirea de măști gratuite elevilor care au nevoie, alături de capacitatea de a se administra testele în școală.
- Pentru continuarea în bune condiții atât a funcționării serviciilor publice, cât și a activităților economice care să mențină locurile de muncă, au fost prezentate ca soluții alternanța program de lucru, respectiv șomaj tehnic. În acest sens, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor se vor asigura că sunt pregătite resursele financiare necesare.
Reprezentanții Executivului au transmis și că, în vederea asigurării unui nivel cât mai ridicat de informare corectă a populației, vor fi derulate activități de comunicare și informare, alături de demersuri de combatere a dezinformării.
Peste 1.700 de cazuri noi în România, în ultimele 24 de oreÎn data de 3 ianuarie 2022, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 1.756 de cazuri de persoane pozitive cu COVID-19 și 18 decese. Nici în Europa situația nu este mai bună, depășind pragul de o sută de milioane de îmbolnăviri de la începutul crizei sanitare. Pe continent, în ultima săptămână, au fost confirmate aproape cinci milioane de noi cazuri.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Guvernul se pregătește pentru valul 5 de COVID-19. Ce măsuri s-au decis în ședință.