Unii parlamentari au primit mesaje în care sunt avertizați să voteze o condiții mai blânde a certificatului verde, în caz contrar riscă să li se întâmple lucruri periculoase lor și familiilor acestora. Unul dintre parlamentarii amenințati este Gabriel Avrămescu, membru al Partidului Național Liberal.
”Ai grijă cum votezi legat de certificatul verde. Îți dăm foc și ție și familiei tale dacă trece. Orice acțiune e justificată. Suntem în legitimă apărare”, este mesajul pe care acesta l-a primit.
Parlamentarul susține că până acum a mai primit mesaje în care i se cerea să nu voteze legea privind instituirea certificatului verde, însă nu conțineau elemente de amenințare la adresa propriei persoane și a familiei.
„Spune că ni se va da foc și mie, și familiei mele, iar această acțiune va fi justificată și asta pentru că cei care au trimis mesajul consideră că sunt în legitimă apărare. Din punctul meu de vedere, mi se pare că avem de-a face cu o acțiune a unor iresponsabili, pentru că aici este vorba despre o amenințare la sănătate și la adresa oamenilor, nu la adresa politicienilor, pentru că noi susținem intrarea într-o normalitate.”, spune parlamentarul Gabriel Avrămescu.
Parlamentarii se vor adresa poliției
Avrămescu susține că este necesar să se adreseze organelor competente cu aceste amenințări pentru ca legea să își facă treaba. După părerea parlamentarului, de la o simplă amenințare de acest gen pe care oamenii aleg să nu îi acorde atenție, se pot întâmpla lucruri tragice. Totodată el consideră că astefl de gesturi iresponsabile vin din partea unor oameni care atacă restul oamenilor și sănătatea populației.
”Eu am spus de la început că voi vota certificatul verde și consider că este un gest de responsabilitate din partea noastră introducerea unui astfel de certificat, pentru că eu am avut experiența anului trecut în care am fost prefect pe vreme de pandemie iar atunci oamenii erau disperați să găsească o soluție pentru a putea trece de pandemie în condițiile în care erau sufocate și locurile la ATI și încercam să găsim soluții pentru fiecare dintre oameni.”, a concluzionat parlamentarul.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Mai mulți parlamentari au primit mesaje de amenințare privind certificatul verde: ”Ai grijă cum votezi legat de certificatul verde!”.