Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că are o comunicare cu premierul desemnat, considerând că este obligat să aibă această comunicare, dar nu are negocieri cu PNL.
Marcel Ciolacu a clarificat că nu poartă negocieri cu PNL
„În primul rând, nu cred că e important dacă există întâlniri sau nu există întâlniri (între conducerea PSD şi premierul desemnat - n.r.). Şi astăzi de dimineaţă am stat de vorbă telefonic cu prim-ministrul desemnat şi încercăm să găsim o soluţie politică pentru a depăşi această criză. (...) Eu am o comunicare cu prim-ministrul desemnat, chiar consider că sunt obligat ca lider de partid, indiferent dacă sunt la putere sau în opoziţie, indiferent dacă voi vota sau nu un astfel de Guvern, trebuie să existe această comunicare. Nu am, în schimb, negocieri cu PNL, ca să fiu foarte bine înţeles", a spus Ciolacu, la sediul central al PSD, întrebat de ce are întâlniri neoficiale, ascunse, cu liderii PNL şi cu premierul desemnat.
Întrebat dacă PSD îşi doreşte să intre la guvernare într-un Guvern condus de Nicolae Ciucă, Ciolacu a răspuns: "PSD trebuie să se implice în rezolvarea acestor crize şi să fie parte la rezolvarea acestor crize, de aceea am şi înaintat 10 măsuri urgente pe care ar trebui să le ia orice Guvern care este învestit. Dacă nu se vor lua aceste măsuri în Guvern, atunci o să le facem prin lege în Parlament. (...) În interiorul partidului există o opţiune clară de a nu susţine un guvern minoritar".
Chestionat cum vede faptul că preşedintele PNL, Florin Cîţu, este cel care se opune vehement intrării PSD la guvernare, Marcel Ciolacu a răspuns: "Dumneavoastră credeţi că domnul Florin Cîţu este decizional în ceea ce se întâmplă în acest moment în România? Eu am altă părere". AGERPRES.
Plafonarea adaosului la alimentele de bază expiră în 2 zile. Marcel...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Go big or Go home: cum să te extinzi în Silicon Valley ca firmă din România
Sursa: start-up.ro
-
Google Green Light este soluția software care poate fluidiza traficul în România
Sursa: green.start-up.ro
-
Se vor scumpi produsele Sabon din cauza războiului din Fâșia Gaza? Răspunsul...
Sursa: retail.ro
-
Construind poduri, nu ziduri: Ghid pentru a dezvolta relații sănătoase
Sursa: garbo.ro
-
România a avut cea mai mare rată a inflației din UE în februarie
Sursa: futurebanking.ro
-
Tarot online: Se teme că te poate pierde?
Sursa: kudika.ro
-
Ministrul Energiei: Reactorul nuclear de la Doicești va fi cu 20-30% mai...
Sursa: wall-street.ro