Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda reuniunii Consiliului European principalul subiect de discuţie vizează rolul UE la nivel global. În acest context, vor fi abordate situaţia din Afganistan, acordul de securitate dintre SUA, Marea Britanie şi Australia (AUKUS), precum şi relaţiile cu China.
La Summitul UE - Balcanii de Vest vor fi discutate aspecte legate de reafirmarea perspectivei europene pentru ţările din regiune, cooperarea cu acestea pentru gestionarea efectelor crizei sanitare în plan socio-economic, consolidarea dialogului şi a cooperării în domeniul politic şi securitar. AGERPRES
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Președintele Iohannis, la reuniunea informală a Consiliului European și la Summitul UE - Balcanii de Vest.