"Îi felicit pe Olaf Scholz şi pe social-democraţii germani pentru victoria uriaşă din alegerile parlamentare federale! Stânga are şansa reală de a conduce destinele Germaniei în următorii ani şi de a reda Europei o dimensiune socială şi umană. Asta am transmis şi când am fost la Berlin, alături de PES, pentru a-i susţine pe colegii din SPD", a scris Ciolacu pe Facebook.

El a adăugat că faptul că alegătorii celui mai puternic stat european cred că politicile de stânga îi pot proteja cel mai bine "într-o asemenea situaţie de criză" este un semnal puternic pentru toate ţările Uniunii Europene.

"Inclusiv pentru România, unde un guvern de dreapta, aflat în derivă, a devenit un pericol la adresa stabilităţii statului! De aceea, cred că alegerile anticipate reprezintă soluţia pentru a da României o guvernare social-democrată, în ton cu restul Europei", a menţionat acesta. AGERPRES