Copreşedintele USR PLUS Dan Barna afirmă că responsabilitatea pentru lipsa unor măsuri care să găsească România pregătită în faţa valului 4 al pandemiei de COVID-19 aparţine celui care şi-a asumat coordonarea campaniei de vaccinare, anume premierul Florin Cîţu, precizând că acesta a ignorat pericolul, deşi miniştrii Sănătăţii l-ar fi avertizat.
 

De asemenea, Barna spune că şi el a făcut declaraţii publice pentru accelerarea procesului de vaccinare şi a unor măsuri mai stricte, în condiţiile în care, susţine liderul USR PLUS, poziţia publică a premierului era la începutul verii, în sensul relaxării.

"La acel moment eram singurul care acolo, la Guvern (...) le spuneam jurnaliştilor: 'e nevoie de accelerarea presiunii pe vaccinare, e nevoie de măsuri cum au luat celelalte state'. Chiar am propus varianta aceea ca la mall, în week-end, să meargă cei vaccinaţi şi atunci au fost 2-3 zile de mare rumoare - cum îşi permite USR PLUS să propună măsuri de prevenţie, când premierul ne spune că nu trebuie să discutăm de valul 4, că nu e niciun pericol? Vedem acum că exact ce am anunţat se întâmplă, că ceea ce a făcut Ioana Mihăilă aproape în fiecare săptămână mergând la premier şi spunându-i că trebuie să luăm măsuri de pregătire - şi premierul le-a ignorat, vedem că acum, iată, ajunge şi premierul la această concluzie de bun simţ. Am sentimentul de Tăriceanu care ne spunea că nu o să vină criza economică în România, criza e pentru restul planetei. Aşa a fost şi Florin Cîţu prin iunie spunând: 'Valul 4? Nu, noi suntem ok, am trecut' ", a declarat Barna, la Digi 24.

Potrivit acestuia "propriile inacţiuni" ale premierului au generat situaţia actuală.

"Responsabilitatea pentru aceste măsuri neluate e fix la cel care şi-a asumat coordonarea campaniei de vaccinare pentru că în toate ţările normale, cu premier responsabil, această campanie de vaccinare era coordonată de Ministerul Sănătăţii. La noi, în mod expres, încă de la momentul Vlad Voiculescu, dinainte, premierul a spus: 'nu, campania de vaccinare o coordonez eu pentru că eu mă pricep cel mai bine la acest lucru'. Şi vedem acum rezultatele", a adăugat copreşedintele USR PLUS. AGERPRES


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Septembrie 2021 - 01 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.