El a comentat astfel, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare, faptul că Dan Vîlceanu nu a ştiut care este salariul minim pe economie.
"Prezenţa domnului ministru Vîlceanu a fost justificată. (...) Ar fi culmea să spun că mi se pare în regulă (declaraţia - n.r.). Ştiţi foarte bine că eu am votat împotriva desemnării domnului Vîlceanu, mi-am exprimat rezerve serioase şi am spus că există riscuri serioase. Eu am mai făcut o analiză. Din punctul meu de vedere, trebuie îndeplinite anumite exigenţe care ţin de experienţe de management în domeniul respectiv şi de o anumită cunoaştere. Acum va trebui să înveţe. Toate cunoştinţele necesare pentru exercitarea acestei funcţii trebuie să le înveţe pe repede înainte", a afirmat Orban.
Ministrul Finanţelor a fost întrebat marţi, într-o conferință de presă, care este salariul minim net în România.
"Salariul minim net în România este în jur de 1.600 de lei. Este 2.380 salariul minim brut, deci nu are cum să fie 1.300 lei", a comentat Vîlceanu, după ce jurnaliştii i-au atras atenţia că salariul minim net este 1.386 lei. AGERPRES
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Orban, despre declarația ministrului Finanțelor privind salariul minim: Acum va trebui să învețe.