Schimbare din 22 iunie: Parlamentul României va prelua președinția APCEMN

Conform principiului rotaţiei, Parlamentul României va prelua preşedinţia APCEMN de la Parlamentul Republicii Moldova, în sesiunea plenară care va avea loc în 22 iunie, în sistem videoconferinţă, precizează joi Camera Deputaţilor, într-un comunicat.

Preşedinţia APCEMN presupune, între altele, organizarea la Bucureşti, în perioada 23-25 noiembrie, de către Camera Deputaţilor, a Adunării Generale a acestui for, arată sursa citată. Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre a fost înfiinţată în 1993 ca organism înrudit al Organizaţiei pentru Cooperare Economică a Mării Negre (OCEMN).

APCEMN reuneşte parlamentari din 12 ţări membre ale OCEMN: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, Serbia, Turcia, Ucraina.

În cadrul sesiunii din 22 iunie, plenul Adunării va vota asupra cererii Parlamentului Republicii Macedonia de Nord de aderare la acest organism, fiind, din noiembrie 2020, cel de-al 13-lea stat membru al OCEMN.

Parlamentul României a fost reprezentat la APCEMN încă din 1993, în calitate de membru fondator, şi are o delegaţie permanentă formată din 7 parlamentari. Cele mai recente Adunări Generale ale APCEMN pe care România le-a organizat în calitate de Preşedinţie în exerciţiu au avut loc în anii 2015 şi 2009, mai menţionează sursa citată. AGERPRES.