Ea a precizat că reforma în sistemul de pensii, la care lucrează, ar trebui să rezolve această problemă.
„De ce la noi nu s-ar putea si la noi nu se poate? De ce în toate ţările Uniunii Europene, în materie de pensii, există o predictibilitate pentru minim 20-30, chiar mai mult, 50 de ani?
La noi, v-am spus, pensiile au fost, din nefericire, văzute ca instrument politic. Politicienii şi-au lăsat o marjă, mai ales în Parlament în ajun de alegeri, şi se gândeau: oare cum să mai câştigăm nişte voturi din regiunea aceea a ţării? Hai să băgăm condiţii speciale de pensionare.
Intenţionăm să găsim o formulă astfel încât să se aibă în vedere toţi factorii de contributivitate în decursul muncii.
În felul acesta, pensiile mici vor creşte mai mult, se va reduce decalajul dintre cea mai mică pensie şi cea mai mare pensie, încercând să menţinem un cuantum sustenabil pentru plata pensiilor pe termen lung în România", a spus ministrul Muncii.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Raluca Turcan vrea contribuții mai mari la pensii pentru români.