Prim-ministrul spune că o soluţie este Legea pensiilor, pentru a elimina riscul de nesustenabilitate, potrivit digi24.ro.

Şi ministrul Muncii, Raluca Turcan, avertizează că sistemul de pensii va colapsa.


Pensii 2021. Cîţu: S-ar putea să fie nevoie de mai multe legi, nu doar de una singură

Florin Cîţu a declarat că în discuţiile cu oficialii europeni nu s-a adus vorba despre o anumită vârstă de pensionare.

„Cred că în 15 ani, atunci e riscul cel mai mare, pentru că vom avea un număr mare de oameni care vor ieşi la pensie în acelaşi an, iar cei care îi vor susţine vor fi din ce în ce mai puţini.

Legea pensiilor o să fie o variantă, care acum este discutată de experţi. Sunt mai multe probleme, dar sustenabilitatea e una dintre ele.

Dar obiectivul este de a elimina acest risc de nesustenabilitate a sistemului de pensii peste 15 ani de zile. S-ar putea să fie nevoie de mai multe legi, nu doar de una singură.

Nicio decizie nu a fost luată în acest moment şi nici în discuţia cu Comisia Europeană nu s-a spus ca să fie x sau y vârsta de pensionare. Nu. Ceea ce discutăm cu Comisia Europeană, şi nu e că vrem noi să discutăm, e o recomandare de ţară de ani de zile pentru România, să avem o lege a pensiilor sustenabilă.

Haideţi să văd cu ce variante vin. Nu aş vrea să discutăm despre majorarea vârstei de pensionare. Cred că sunt doar câteva ţări în Uniunea Europeană unde s-a întâmplat acest lucru şi aş vrea să studiez puţin", a spus premierul Florin Cîţu.