„Cu siguranţă. Mi se pare chiar că vizează un pic şi domeniul penal să votezi pentru altcineva. Conform Constituţiei, fiecare parlamentar este un reprezentant al cetăţenilor care i-au încredinţat votul şi trebuie să-şi exprime voturile în Parlament. Dacă altcineva votează în locul lui, nu este corect. Este o viciere a mandatului de reprezentare", a spus Orban, întrebat dacă susţine proiectul USR prin care parlamentarii care votează la dublu să fie sancţionaţi cu 80% din indemnizaţie.

El a arătat că acest proiect vizează modificarea legii privind statutul parlamentarilor.

„Nu a fost printre punctele care au fost prezentate la reuniunea Birourilor permanente de săptămâna trecută. Este un proiect de lege de modificare a legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor care trebuie să treacă prin comisia de statut şi, după ce se finalizează raportul, va intra în dezbaterea plenului camerelor reunite", a spus Orban.