„În iarna asta am avut două tipuri de probleme, fie au fost avarii pe conducte, fie au fost avarii la CET (...). Iarna viitoare o să fie mult mai bine, pentru că o să avem o centrală. Avem o mare problemă pe est, pentru că e circuitul foarte mare, o să avem o centrală provizorie la Titan, unde s-a desfiinţat acum mai mulţi ani centrala şi iarna viitoare o să stăm mult mai bine decât iarna asta. Cu acea centrală, avariile o să fie punctuale”, a declarat Nicușor Dan.

Nicușor Dan a spus că sunt două direcții pe care se va merge pentru rezolvarea problemelor majore privind sistemul de termoficare din București. În prima fază s-au început lucrări de reparații, în februarie, pe 15 kilometri, iar pentru alţi 40 de kilometri de conducte va avea loc o licitaţie. A doua fază implică bani europeni care trebuie atraşi pentru lucrări în termoficare.

„În momentul de faţă avem un call center în primărie, unde oamenii se plâng când există avarii. În ultimele săptămâni lucrurile au fost mult mai bune. Există undeva la 5% unde livrarea este sub parametri, în sensul în care sunt la cap de linie şi nu ajunge presiunea ca să dea căldură în parametri”, a mai spus primarul Capitalei, potrivit digi24.ro.