Premierul Florin Cîţu şi-a exprimat speranţa, joi, ca România să intre anul acesta în zona Schengen, menţionând că totul depinde de un raport MCV favorabil, de respectarea recomandărilor Comisiei Europene, ale Comisiei de la Veneţia şi de corectarea a "ceea ce au stricat pesediştii în justiţie".

"Eu sper că anul acesta (să intre România în Schengen - n.r.). România este gata să intre în zona Schengen din 2011. A apărut această discuţie cu MCV, trebuie să corectăm această problemă anul acesta. Vom face tot ce este posibil să avem un raport favorabil MCV, după aceea putem să discutăm despre Schengen. Dacă lucrurile merg bine, şi am început astăzi cu desfiinţarea SIIJ, şi avem un raport favorabil în ceea ce priveşte MCV, putem să sperăm să continuăm discuţiile pentru a adera la zona Schengen chiar de anul acesta. Dar, repet, depinde de noi, vrem să facem acest lucru? Vrem să facem reformă? Haideţi să respectăm recomandările Comisiei Europene, Comisiei de la Veneţia, să corectăm ce au stricat pesediştii în justiţie şi, apoi, veţi vedea că ne îndreptăm foarte repede spre zona Schengen", a afirmat Cîţu.

El a spus că, dacă va fi făcut tot ce trebuie, raportul MCV din vară va fi pozitiv.

"Vreau să facem acest lucru (să intrăm în Schengen anul acesta - n.r.). Depinde de noi, de nimeni altcineva. Ar trebui să intrăm cu totul, dacă intrăm, dar s-ar putea să fie doar aeroporturile mai întâi, dar eu sper să intrăm cu totul dacă ne ţinem de ceea ce am promis, de respectarea recomandărilor MCV", a adăugat premierul.

Şeful Guvernului a mai spus că recomandarea MCV este desfiinţarea Secţiei Speciale din justiţie. "Au fost discuţii despre avizul CSM. Eu vreau să aduc aminte românilor că CSM a dat un aviz negativ şi la înfiinţarea Secţiei Speciale. (...) Cred că o secţie care a apărut prin lege trebuie corectată tot în Parlament, prin lege. Avem un for legislativ, dezbateri transparente", a mai spus Cîţu.

Citeste si:
Război Israel-Hamas/Ursula von der Leyen: „Aclamarea teroriștilor...
Război Israel-Hamas/Ursula...

Cât priveşte aderarea României la zona euro, prim-ministrul a precizat că acest proces a fost întârziat din cauza crizei din 2020, dar va fi recuperat.

"Parcursul pentru euro a fost puţin întârziat de această criză din 2020. Vom face totul şi este nevoie de convergenţă reală. Vom recupera timpul între 2021 - 2024, dar trebuie să fim conştienţi că această aderare la zona euro va fi după 2024. (...) După cum văd lucrurile, am putea să intrăm în zona euro după 2024 - 2025 şi să putem să adoptăm moneda euro în 2027 sau 2028", a adăugat premierul potrivit Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Februarie 2021 - 03 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.