„Acum un an, USR a depus un proiect de lege pentru a tăia pensiile primarilor. Acesta se află într-un sertar la Comisia de Administraţie. Colegii mei care au fost parlametari legislatura trecută nu au găsit o voinţă politică în acest sens. Lipsa voinţei politice este evidentă când ne uităm la mai multe încercări de a tăia aceste pensii (n.r. speciale), dar care au fost făcute astfel încât să nu treacă. Noi venim cu această voinţă politică. Nu este un proces care să se întâmple peste noapte, este un proces complex şi trebuie să avem toate argumentele de partea noastră, dar cu siguranţă rapid se pot tăia pensiile parlamentarilor şi primarilor. Aceste două categorii pot fi tăiate rapid şi fără probleme. Anul acesta, în această sesiune chiar, sper să se întâmple acest lucru", a spus, Dragu, la Digi 24, citată de Agerpres.