"Era totul finalizat - finanţare, firmele cu care îl făceam, iar faptul că atunci, din motive strict politice, mi-au făcut dosare penale şi mie, şi ministrului transporturilor a fost o ticăloşie şi iată că s-au pierdut cinci ani. Poate că, acum, domnul Orban, nemaiavând problema pe care am avut-o noi atunci - să ne facă doamna Kovesi dosare degeaba, numai pentru a nu mai face autostrada - o să o facă pentru că proiectul e acolo, banii sunt acolo, trebuie să aibă doar curaj să-i dea drumul. Pe noi, atunci, ne-au blocat. Am crezut că îi dă drumul Cioloş, nici ceilalţi de după el n-au făcut-o, măcar acum poate face Orban că are protecţie", a afirmat Ponta, într-o conferinţă de presă.
În ce priveşte un alt proiect major pentru judeţul Braşov, spitalul regional, liderul Pro România a subliniat că acesta se poate realizat numai în parteneriat public-privat şi doar cu o administraţie locală "luminată".
"Din 2015, de când s-a semnat programul cu UE (Infrastructură Mare-n.r.), banii s-au alocat pentru trei spitale regionale - Iaşi, Cluj şi Craiova. Din bani de la buget, mi-aş dori, dar nu v-aş sfătui să credeţi. Şi atunci, singurul lucru posibil este un parteneriat public-privat între autorităţi locale şi o firmă privată care să construiască. Există aşa ceva în Europa, însă pentru aceasta îţi trebuie o administraţie luminată şi care să nu vrea să facă altceva decât acest lucru", a punctat Ponta.
Preşedintele ProRomânia, Victor Ponta, a participat, miercuri, la o întâlnire cu organizaţia judeţeană şi candidaţi braşoveni ai partidului în alegerile locale, care a avut loc la Cetatea Braşov, informează Agerpres.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ponta, despre proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov: „Orban să aibă doar curaj să-i dea drumul că are protecţie”.