„Alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie 2020, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată pe actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorate permanente cu adresa de reşedinţă”, precizează decizia luată de BEC.

Totodată, „alegătorul care nu şi-a preschimbat actul de identitate după modificarea limitei unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, votează la secţia de votare la care este arondată strada ce figurează la menţiunea privind domiciliul sau reşedinţa înscrisă pe actul de identitate”, conform sursei citate.

Buletinele românilor care au expirat în perioada 1 martie - 27 septembrie 2020 pot merge la vot cu buletinul expirat, precizează hotărârea BEC.

Alegătorii care nu se pot deplasa la secțiile de votare din motive de sănătate sau invaliditate, care sunt internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private pot depune o cerere pentru exercitarea dreptului de vot cu ajutorul unor urne speciale dacă au domiciliu sau reședința în localitate sau municipiul București. Cererea trebuie depusă la secția de votare ce aparține domiciului sau reședinței alegătorului la care să se deplaseze urna specială, în preziua votului – 26 septembrie 2020, între orele 18.00-20.00, menționează news.ro

„Persoanele deţinute în baza unui mandat de arestare preventivă sau persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale, şi care au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află penitenciarul sau locul de deţinere, iar în cazul municipiului Bucureşti, în sectorul pe raza căruia se află penitenciarul sau locul de deţinere, votează prin intermediul urnei speciale”, mai specifică documentul BEC.