Se pare că pașii legali pentru organizarea unui astfel de eveniment presupuneau un document de închiriere al domeniului public, pe care PNL nu l-ar fi avut.

PNL Maramureș a ieșit cu un comunicat de presă în care a respins acuzațiile jurnaliștilor și în care susține că respectă legea indiferent de împrejurare.

Comunicatul integral al PNL Maramureș:

„PNL Maramureș respectă legea, indiferent de împrejurare.

Cu privire la articolul prezentat de actualmm.ro în data de 28 august, prin care este prezentat un proces-verbal de sancționare a PNL Maramureș, pentru o corectă informare a opiniei publice, organizația noastră aduce la cunoștință următoarele:

Partidul Național Liberal a respectat toți pașii legali pentru obținerea autorizației din partea autorității competente, pentru organizarea evenimentului din data de 26.08.2020 din Piața Libertății. Mai mult, PNL Maramureș a solicitat inițial o altă locație, pentru care nu a primit avizul necesar, iar pentru locația în cauză s-a primit autorizația din fotografie.

În ceea ce privește amenda și procesul-verbal despre care se face vorbire în articol, PNL Maramureș nu a primit nicio înștiințare, ci constată existența acestuia doar prin intermediul știrii apărute în mass media.

În cazul în acest proces-verbal există, vom efectua toate demersurile legale pentru a contesta în instanță această amendă, având în vedere faptul că organizația noastră a respectat toate dispozițiile legale în vigoare.

PNL Maramureș condamnă ferm manipulările mediatice și încercările de intimidare. Facem o campanie curată, prin care vrem să arătăm maramureșenilor programe concrete cu care vrem să punem umărul la dezvoltarea județului. Oamenii au nevoie de o politică bazată pe respect, inclusiv în campaniile electorale, și au nevoie de soluții la probleme reale de zi cu zi”, a transmis PNL Maramureș într-un comunicat.