„Vom găsi o soluţie împreună cu Ministerul Muncii, cu Ministerul Finanţelor. Analizăm variantele pe care le avem la dispoziţie şi vom adopta o variantă care să ducă la creşterea alocaţiilor, dar nu la dublarea imediată pentru că nu există resursele financiare necesare pentru a dubla acum alocaţiile. (…) Obiectivul nostru este ca în maxim două săptămâni să adoptăm această soluţie”, a declarat premierul, potrivit g4media.ro.

CCR a respins miercuri amânarea dublării alocațiilor, în unanimitate de voturi.

Această lege a fost adoptată la finalul anului 2019, la inițiativa PSD și trebuia să intre în vigoare încă din luna ianuarie 2020.

Cu toate astea, Guvernul Orban a amânat până în luna august dublarea alocațiilor, printr-o ordonanță de urgență, susținând că bugetul nu permite o cheltuială de 6 miliarde de lei.