Marcel Ciolacu a fost întrebat, în cadrul unei conferințe de presă, cum comentează precizările Guvernului, potrivit cărora premierul Ludovic Orban sau miniştrii nu au fost invitaţi la dezbaterile din Parlament: „Nu, a fost o invitaţie. Eu îmi amintesc un răspuns al premierului fiind la Tulcea, parcă, care a spus că domnia sa nu trebuie să vină”, a declarat liderul PSD.
Săptâmâna trecută, Ciolacu le-a solicitat premierului şi ministrului Justiţiei Cătălin Predoiu să participe la dezbaterile din Senat şi să stea faţă în faţă cu organizaţiile neguvernamentale de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, dar a fost refuzat de către Ludovic Orban sub pretextul că acesta era în vizită oficială la Tulcea.
Marcel Ciolacu a anunţat după şedinţa conducerii PSD, că senatorii social-democraţi vor vota legea privind carantina şi izolarea după ce premierul Ludovic Orban şi ministrul Sănătăţii vin în Parlament, pentru a explica prevederile proiectului legislativ.
Guvernul a transmis că premierul Ludovic Orban sau miniştrii nu au fost invitaţi la dezbaterile din Parlament în legătură cu legea privind carantina şi izolarea şi au exprimat disponibilitatea de a participa la discuţii „ori de câte ori sunt invitaţi sau solicitaţi în mod oficial”.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ciolacu, nou atac la adresa lui Orban care NU a participat la dezbaterile din Parlament: „A spus că domnia sa nu trebuie să vină”.