Acuzațiile lui Marcel Ciolacu vin astăzi, înainte ca Guvernul Orban să prezinte, alături de președintele Klaus Iohannis, programul de relansare economică. Evenimentul va avea loc la ora 18:00.

„Iohannis reevaluează marile investiții ale PSD pe modelul Băsescu. Sunt bune de numit liberale și puse în Planul Național de Relansare Economică!

Ministrul Finanțelor a dezvăluit deja câteva mari idei de investiții din Planul de Relansare Economică, prezentat azi țării de Iohannis. La capitolul “preluări din programul de guvernare al PSD”, liberalii au punctaj maxim, 5 din 5!


  • Autostrada Sibiu-Pitești - 3 din 5 loturi scoase la licitație în guvernarea PSD, pe un lot se lucrează efectiv de anul trecut;

  • Autostrada Comarnic-Brașov - se lucrează din 2019 pe lotul Predeal-Cristian, azi liberalii vin cu modificări majore și spun că avizele necesare durează 3 ani;

  • Modernizarea Aeroportului Otopeni - proiectarea și execuția gata de licitație în octombrie 2019;

  • Spitalele regionale - la final de guvernare, PSD finalizase lansarea procedurilor pentru spitalele din Iași și Cluj, semnate imediat de Cabinetul Orban;

  • Sistemul Național de Irigații - PSD a început șantiere de un miliard de euro din bugetul țării şi 435 milioane euro de la UE.


Ce nu spune Florin Cîțu dar a făcut-o deja șeful lui, Orban: PNL a reevaluat până și proiectul PSD al Fondului Național de Dezvoltare și Investiții, pe model polonez! Ce credeți, va putea oare Klaus Iohannis să înghită toate astea, demn ca un pelican, și să le prezinte drept mărețe invenții liberale? Guvernare copy-paste!”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.