Presedintele Klaus Iohannis a lansat un apel catre romanii din diaspora, pe care ii indeamna sa nu vina acasa de Paste, din cauza coronavirusului.

Presedintele Romaniei a participat la o videoconferinta cu Ludovic Orban, premierul Romaniei, alaturi de Marcel Vela, ministrul de Interne, dar si cu prefecti si sefi ai institutiilor publice, cu privire la coronavirus.

In timpul acestei videoconferinte, Iohannis a adus in discutie si situatia romanilor din diaspora, care ar putea dori sa se intoarca acasa in contextul sarbatorilor de Paste.

”Un cuvant doresc sa spun si despre romanii din afara granitelor, despre romanii din diaspora. Se apropie sarbatorile pascale. Trebuie sa le spunem cu tristete, dar si cu sinceritate, sa nu vina in acest an acasa de sarbatori. In Europa practic nu se mai poate circula. Este foarte, foarte complicat. Iar atunci cand totusi vin in tara, conform normelor in vigoare stabilite de experti, ei trebuie sa intre direct in izolare sau in carantina, de la caz la caz. Si atunci ce rost ar avea sa vina, ca sa ajunga in carantina sau in izolare pentru cel putin doua saptamani?

Asadar, transmiteti pe toate canalele: romanii din afara granitelor ne sunt dragi. Ne dorim sa-i vedem, ne-am dori sa fim impreuna, dar in acest an, de aceste sarbatori nu se poate. Este trist, dar trebuie sa fim sinceri pentru a nu crea asteptari care pe urma nu se implinesc”, a transmis seful statului, in apelul pe care il face catre romani in aceste momente dificile.


Despre autor:


Ultima actualizare: 19 Martie 2020 - 02 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.