"Constitutia prevede niste pasi care sunt extrem de anevoiosi si consumatori de timp. Drumul pana la alegerile anticipate inseamna aproximativ patru luni de zile, care creeaza o serie de consecinte defavorabile. Constitutia Romaniei nu este una care sa faciliteze recurgerea la solutia alegerilor anticipate, din contra. (...) Consecintele pe care le produce derularea procedurii de alegeri anticipate creeaza in toata aceasta perioada un imens blocaj legislativ, economic. (...) De aceea i-am spus presedintelui ca ni se pare aceasta solutie nepotrivita, mai ales ca economia de timp la care se ajunge este una nesemnificativa. Alegerile anticipate ar putea sa fie organizate cu aproximativ trei - patru luni inainte de alegerile la termen", a afirmat Calin Popescu Tariceanu.

"Administratia in astfel de cazuri se blochaza, cetatenii vor trebui sa astepte. Consecintele economice sunt la fel de preocupante, vor fi presiuni pe cursul de schimb, pe domeniul economic. I-am spus presedintelui ca aceasta solutie mi se pare una nepotrivita, mai ales ca economia de timp e mica, de cateva luni. O tevatura uriasa", a mai spus liderul ALDE.

"I-am spus ca ALDE nu are o propunere de premier si ca mi se pare normal ca partidele care au ponderea cea mai mare in Parlament sa dea premierul. Avem m toata deschiderea de a discuta cu partidele politice pentru o majoritate care sa dea premierul", a precizat Tariceanu, potrivit antena3.ro.