"De ieri dupa-amiaza, de cand a fost facuta publica aceasta solicitare, numarul celor care si-au asumat-o in partid a ajuns catre 500. Deci sunt mult mai multi dintre colegii nostri care considera ca i s-a facut o nedreptate Olimpiei Ardelean", a spus Mihai Gotiu.

Potrivit acestuia, "asistam la un act de sanatate in USR, pentru ca si partidul nostru reprezinta aceasta societate, asa cum e ea la ora actuala in Romania, in care sunt oameni mai activi, mai implicati si care nu sunt dispusi sa renunte la principiile pentru care au intrat in USR”, potrivit News.ro.

Totodata, senatorul Mihai Gotiu a cerut incetarea "executiilor" in USR.

"Sunt convins ca si colegii din BN, dupa ce vor trece peste supararea faptului ca s-a iesit in public cu aceasta scrisoare, se vor mai gandi si vor ajunge la solutia corecta, sa inceteze acest tip de executii si nu ma feresc sa folosesc acest cuvant, pentru ca pe lista sesizarilor selectate pentru a fi analizate, s-au ales exact sase cazuri, care coincidenta, cu ghilimelele de rigoare, sunt la adresa unor persoane care s-au manifestat critic fata de conducerea USR", a mai spus el.