"Am vazut ca toata lumea spune ca, daca se aplica Legea pensiilor, o sa fie apocalipsa bugetara. Eu va spun ca nu va fi nicio apocalipsa bugetara. Legea pensiilor este in vigoare. Ca sa poti sa schimbi Legea pensiilor, ai nevoie de o majoritate parlamentara. Eu va spun din capul locului, eu nu vreau sa dau o ordonanta de urgenta in astfel de domenii extrem de vitale si de sensibile. Sigur ca vom face o evaluare extrem de serioasa cu ce masuri trebuie sa luam si mai ales care este capacitatea reala de a putea sustine plata pensiilor.

Avem un program de guvernare pe care l-am prezentat. In acel program de guvernare este foarte clar ca pregatim o echipa mai larga de lucru, care sa indrepte ce e de indreptat in sistemul de pensii, pregatim studii de impact, analize foarte serioase, dar in baza prognozelor pe termen lung a acestor studii de impact vom veni cu o modificare, dar nu in aceasta perioada. Este putin probabil ca in an electoral un Parlament sa modifice legea", a declarat Orban, citat de stirileprotv.ro.