"Eu chiar acum am venit de la o intalnire cu membrii USR dintr-un sector si voi face asta cu toate organizatiile. Nu cred ca PSD si mai ales Firea sunt invinsi dinainte. Mai ales ca la Primaria Capitalei situatia e dezastruoasa, cred ca intrarea acolo trebuie pregatita cu un acord politic primar-consilieri.

Cred ca solutia cea mai buna e candidatul unic al Opozitiei si ca publicul Opozitiei asteapta acest lucru si politicienii trebuie sa se subordoneze dorintei publicului. Publicul ne mai spune, prin sondaje, cine sa fie omul ala. Cred ca, pana la urma, asa se va transa. Intr-un sondaj pe care eu l-am vazut, acel om e Nicusor Dan", a declarat Dan, la B1 TV, citat de Hotnews.ro.