"Este necesar sa existe o conducere stabila a partidului sa putem lua hotararile care sunt necesare pentru activitatea partidului, cat si pentru a gestiona majoritatea parlamentara si, de asemenea, a gira politica guvernamentala", a afirmat Buzatu, vineri, inainte de sedinta Comitetului Executiv al PSD, potrivit News.ro.

Intrebat cine va fi desemnat candidatul partidului la alegerile prezidentiale, Buzatu a spus ca va trebui ales un candidat care sa aiba cea mai mare sansa de a-i infrunta pe candidatii opozitiei.

"Probabil vor fi si mai multe vehiculate in urmatoarele zile pana cand PSD va desemna un candidat. E nevoie de acest candidat pentru a fi puse tunurile pe el, intelegem nevoia aceasta si evident ca pana la urma ii vom da si raspuns. Cred ca trebuie gasit un candidat care sa aiba cea mai mare sansa de a infrunta candidatii opozitiei", a spus liderul PSD Vaslui.