"Seful statului are dreptul constitutional sa organizeze un referendum pe orice tema, insa un referendum pe tema justitiei, in care intrebarea va fi una generala, va avea un rezultat pe care deja il stim cu totii. 99,99% dintre romani vor spune ca vor o justitie independenta!

Asadar este oportun sa organizam un referendum cu un rezultat deja cunoscut? Parerea mea este ca nu!
Se poate organiza un referendum doar pentru ca presedintele isi doreste o tema de atac in campania electorala pentru europarlamentare? Se poate, dar este imoral!

E bine sa trecem peste recomandarile Comisiei de la Venetia, care ne spune ca nu e bine sa avem concomitent alegeri europarlamentare si referendum? Se poate, dar nu este corect!

Alegerile europarlamentare au nevoie de campanie electorala de sine statatoare. Trebuie sa vorbim despre prioritatile Romaniei in contextul acestei noi Europe, a Brexitului, a viitorului buget al UE. Avem ce discuta in viitoarea campanie electorala, fara a fi bruiati de un presedinte care se gandeste la propriile sale alegeri.

Dar, domnule Iohannis, alegerile prezidentiale vor avea loc abia in decembrie. Pana atunci mai aveti de facut cateva concedii!", a scris Gabriel Zetea pe Facebook.