"Lucrurile sunt foarte clare. Colegii mei au mai spus. Daca vom ramane cu aceasta formula de buget, PSD a afirmat ca nu va schimba nimic in urma trimiterii de la presedinte, daca avem acelasi buget pe masa, USR va vota impotriva, pentru ca este un buget care impinge Romania catre criza economica", a spus Barna, potrivit stiripesurse.ro.

Birourile permanente reunite ale Senatului si Camerei Deputatilor au decis ca miercuri, incepand cu ora 14,00, plenul reunit al Parlamentului sa reexamineze proiectul bugetului de stat pe anul in curs, ca urmare a cererii presedintelui Iohannis.

Conducerea celor doua Camere ale Parlamentului a stabilit ca pana marti la ora 18,00 senatorii si deputatii sa poata depuna amendamente, iar miercuri, incepand cu ora 10,00, comisiile reunite de buget-finante sa reanalizeze proiectul pentru intocmirea unui raport, care va fi supus votului plenului reunit.