Intrebat, intr-o conferinta de presa sustinuta la Cluj, daca dupa alegerile europarlamentare vor avea o colaborare electorala cu USR si PLUS, Ludovic Orban a precizat ca exista colaborari si initiative comune.

"Ati vazut, colaboram, avem initiative comune. In ceea ce ne priveste pe noi ca Partid National Liberal, ne-am ferit sa generam dispute sau sa-i atacam, sigur, din pacate, uneori nu este si reciproca valabila, dar asta este. Noi avem suficienta minte ca sa intelegem ca principalul adversar este alianta aflata astazi la guvernare, PSD-ALDE, si aceasta reprezinta inamicul principal si noi colaboram cu toti aceia care considera ca PSD-ALDE este inamicul Romaniei", a afirmat Orban, potrivit News.ro.

El a mai spus ca doreste ca UDMR sa revina la o strategie politica conforma cu familia politica din care face parte si sa nu mai gireze un guvern care face rau Romaniei.

“Ceea ce ati putut constata cu ochii dumneavoastra a fost ca, pana astazi, UDMR a votat foarte multe proiecte de legi initiate de Guvern si a votat impotriva la aproape toate motiunile simple, motiunile de cenzura si alte amendamente importante sustinute de PNL. Asteptam ca UDMR, ca partid membru in Partidul Popular European, sa revina la o strategie politica conforma cu familia politica din care face parte si sa nu mai gireze un guvern care face un rau imens Romaniei”, a explicat liderul PNL.

Ludovic Orban a mai precizat ca nu va participa la congresul UDMR care va avea loc luna aceasta la Cluj, deoarece nu a fost invitat.